Anca Petrache, pilot pe Boeing 737 la TAROM: „La simulator ne antrenăm pentru ceea ce în zbor nu se întâmplă niciodată. Limitele sunt împinse foarte departe”

„Pasiunea mea pentru zbor a apărut în clasa a 11-a când aviația a devenit o curiozitate pentru mine, mi-am dorit pur și simplu să aflu cât mai multe lucruri, în uma mitingurilor aviatice pe care le-am văzut la televizor. Încet, încet curiozitatea mea a crescut și după ce am luat bacalaureatul am aflat de existența Academiei Române de Aviație. Nu este o tradiție de familie. A fost o curiozitate pur personală. Am ajuns la Academia de Aviație, am dat examen și am intrat. Au fost zece locuri pe care am concurat și am avut șansa să ocup unul dintre ele și așa a început toată aventura”, povestește Anca.

Pentru a fi admisă la Academia Română de Aviație, a parcurs niște testări psihologice, testarea medicală și dat examene la fizică, matematică și engleză. Cursurile durează doi ani.

„După ce am intrat la academie, am urmat cursuri care au ținut exact de ceea ce fac acum, n-a fost nimic extra, nimic din ceea ce nu folosesc acum, totul a fost foarte bine organizat. A urmat o pregătire de zbor în care am învățat să zbor singură, am parcurs pregătire în simplă comandă, cu alte cuvinte am fost singură în avion și am pilotat avion monomotor, ulterior am învățat să zbor instrumental, am trecut la bimotor, am absolvit Academia Română de Aviație, am avut licență de pilot, pilot comercial, și m-am angajat la compania TAROM”, precizează ea.

La TAROM, au urmat noi cursuri teoretice, o lună și jumătate, apoi simulatorul de zbor, timp de o lună, și zborurile cu instructor. Lucrurile s-au schimbat însă la primul zbor cu pasageri, pentru că atunci trăirea devine „mai intensă”.

„În momentul în care efectiv începi să zbori cu pasageri la bord conștientizezi mult mai bine toată responsabilitatea și în același timp atenția pe care tu o acorzi și grija cu care îți faci treaba și practic modul în care privești lucrurile în continuare se definitivează mult mai bine. Ca și cum ai citi o carte sau ai experimenta efectiv ceea ce citești. Pur și simplu raporturile se schimbă, modul în care privești lucrurile, modul în care te raportezi deja iau o altă formă, mult mai intensă, trăirea este mult mai intensă”, consideră ea.

Piloții sunt antrenați pentru situații limită, dar cel mai important, este să dobândească o construcție mentală pentru a face această meserie în orice condiții de stres personal, arată Anca.

„La simulator ne antrenăm pentru ceea ce în zbor practic nu prea se întâmplă niciodată. Limitele sunt împinse foarte departe, și atunci e nevoie de o construcție mentală pentru asta, și pot să spun că nu-ți iese chiar din prima să fii un observator al tuturor evenimentelor. Lucrul ăsta se construiește și se dobândește, și pot să spun că cel mai greu din meseria asta este însuși procesul de construcție prin care noi trecem. Și acesta va dura toată viața, pentru că este un domeniu în continuă mișcare. Noi suntem oameni, trăim și în afara aviației. Avem experiențe personale, avem familii și așa mai departe. Se pot întâmpla diverse lucruri acasă, noi trebuie să fim pregătiți în orice moment pentru a gestiona zborul în limitele standard”, explică ea.

Spune că a fost foarte dedicată pentru a avea această meserie și că a câștigat încrederea celorlalți prin ceea ce a făcut. Când o văd, pasagerii se arată surprinși, dar nu neîncrezători.

„Ceea ce am făcut eu, modul în care am gestionat situațiile, modul în care m-am implicat, modul în care am zburat, acestea au fost lucrurile care m-au recomandat mai departe. Cei care au intrat în contact cu mine și m-au cunoscut, bineînțeles că și-au dat seama, cu timpul, ce fel de pilot sunt, ce fel de om sunt, și atunci le-am câștigat încrederea. Bineînțeles, în momentul în care intru în contact cu pasagerii, ceea ce se întâmplă destul de rar, pentru că în cabină nu prea interacționăm cu pasagerii, este un lucru aparte. Multă lume este surprinsă, dar nu am simțit niciodată că nu mi s-ar acorda încredere”, spune Anca.

Totuși, femeile câștigă tot mai mult teren în această lume. Rămâne să găsească un echilibru pentru a avea satisfacții și în viața personală.

„Femeia pilot are viață personală, dar este nevoie de un echilibru care se învață. Nu pot să spun că n-am ales. Au fost momente în viața mea în care am ales să-mi dedic timpul carierei. Psihicul uman, mai ales în cazul unui pilot, trebuie să fie extrem de bine structurat și de puternic, astfel încât până la urmă să fii fericit ca om”, consideră Anca Petrache.

Nu este căsătorită, dar mărturisește că are „o relație extrem de frumoasă” de care este mândră. „Nu este pilot. Mai mult de atât nu vă spun”, adaugă ea.

Anca Petrache zboară și 90 de ore pe lună, aproape de timpul maxim permis. Are curse în Europa, Nordul Africii și Orientul Mijlociu. Dar cel mai mult iubește Londra, pentru că acolo a zburat prima oară în afara României.

„Am foarte multe curse. Pot să am în jur de 20 și chiar 24 de curse pe lună, depinde dacă sunt două zboruri în aceeași zi. (…) Cursele pe care noi le facem sunt prin rotație, cu alte cuvinte dacă astăzi zbor la Londra, mâine zbor la Paris, poimâine zbor la Madrid în celalaltă zi la Viena sau la Dubai. Sunt planificate în așa fel încât să existe o anumită diferențiere și a curselor și a echipajului. Dacă mă întrebați ce curse prefer eu – da, bineînțeles că am preferințe -, cursa de suflet a rămas Londra, și sunt alte aeroporturi care bineînțeles îmi plac, dar acolo este aeroportul pe care am zburat prima oară în calitate de pilot Boeing 737 și mi-a rămas la suflet. E aeroportul meu preferat”, spune veselă tânăra.